Durerea de dinți – De ce apare și cum o tratăm

A dentist examines orthopantomogram in her hands

De cele mai multe ori, durerea de dinți localizată reprezintă un semn că ceva este în neregulă cu dinții sau gingiile tale.

În funcție de intensitate, durerile de dinți variază între dureri ușoare și severe, iar în funcție de durată, ele pot fi constante sau intermitente. Ai putea să te confrunți cu:

  • durere pulsatilă sau umflături în jurul dintelui / dinților;
  • febră;
  • durere ascuțită la atingere;
  • sensibilitate la băuturi și alimente fierbinți și/sau reci.

Este foarte important să mergeţi la medicul dentist în momentul în care apar durerile dentare, astfel încât acesta să descopere cauza şi să aplice tratamentul corespunzător pentru uşurarea disconfortului.

Dentist writing on clipboard

Cauze:

Deteriorarea dinților este cauza cel mai des întâlnită a durerilor de dinți. Netratarea unui dinte deteriorat (care, în cele mai multe cazuri, înseamnă dinte cariat) poate duce la apariția unui abces. Abcesul este o infecție localizată lângă dintele afectat sau chiar în pulpa dentară. Dacă bănuiești că ai un abces dentar, fă-ți imediat o programare la medicul dentist.

Cariile mici se pot obtura, însă cariile profunde necesită un tratament endodontic sau o coroană dentară. Dacă pulpa dentară este infectată, este nevoie de o obturaţie de canal sau chiar de extracţia dintelui.

Boli gingivale :

Acestea implică inflamarea gingiilor şi deteriorarea osului din jurul dinţilor. Bolile gingivale apar atunci când placa bacteriană produce toxine ce irită gingia. Un prim simptom al acestor boli este sângerarea gingivală, aceasta producând în cele din urmă inflamaţii şi infecţii dureroase.

Într-o primă etapă, bolile gingivale sunt tratate prin îndepărtarea plăcii bacteriene. În stadii mai avansate este nevoie de detartraj şi chiuretare subgingivală.

Sinuzita:

Este o afecțiune în care sinusurile devin inflamate din cauza unei infecții virale, bacteriene sau fungice a sinusurilor. Deoarece rădăcinile dinților de sus sunt localizate aproape de sinusuri, sinuzita poate cauza durere.

Molarii de minte:

Apariţia molarilor de minte poate produce durere atunci când nu sunt aliniaţi corect sau când sunt încastraţi în mandibulă şi necesită extracţie chirurgicală.

Prevenție:

Cel mai important lucru în prevenţie este păstrarea unei bune igiene orale. Acest lucru include periajul dentar de cel puţin două ori pe zi şi utilizarea aţei dentare cel puţin o dată pe zi.

Utile sunt şi apele de gură antiseptice, care ucid bacteriile răspunzătoare pentru respiraţia urât mirositoare, carii şi gingivită.

Menţinerea unei diete echilibrate, reducând alimentele cu zahăr şi amidon, ce produc carii dentare este esențială.

Evitaţi gustările dintre mese. Acest obicei predispune dantura la carii, deoarece nu permite normalizarea acidităţii pH-ului din gură.

Vizitaţi periodic medicul stomatolog, o dată la 3 – 6 luni. Acesta poate observa afecţiunile dentare din timp, care altfel ar progresa fără simptome.

Medicul stomatolog este cel care tratează durerile dentare, iar tratamentul depinde de cauza apariției durerii. Dentistul va examina și va hotărî dacă este sau nu nevoie de o radiografie pentru a stabilirea gradului de deteriorare.

Pentru a atenua durerea, medicul stomatolog va prescrie analgezice, iar pentru a trata o infecție, specialistul va prescrie, cel mai probabil, antibiotice. Dacă durerea se datorează unei carii, doctorul va plomba dintele cariat. În cazul unui dinte inclus, s-ar putea să fie nevoie de o extracție chirurgicală.

Pentru orice urgență / problemă, Clinica Corident iti oferă un serviciu extraordinar de bun și îți răspundem la orice întrebare, într-un timp foarte scurt.

Citeste

STOMATOLOGIA ÎN NOUA ERĂ COVID 19

De vineri 15 mai 2020 am intrat cu toţii într-o nouă perioadă, în care vom trăi după noi reguli impuse de situaţia pandemiei COVID. Vrem nu vrem, viaţa noastră se va schimba.

Cum se va schimba? Desigur că nimeni nu poate să dea răspunsuri clare și sigure așa cum ne-am dori. În mare parte depinde de fiecare dintre noi să reușim să ne adaptăm și să ne redefinim proiectele personale și profesionale.

Un lucru este sigur: vom reuși să trecem cu bine dacă vom avea înţelepciunea să identificăm OPORTUNITĂŢILE pe care această situaţie ni le ”ridică la fileu” și să nu ne lăsăm doborâţi de efectele negative care sunt clare, certe și le suportăm cu toţii zi de zi. FOCUS pe ceea ce PUTEM FACE !

Unul din domeniile care se va schimba poate chiar radical (aș spune), este cel al stomatologiei. Aceste două luni de lipsă a accesului la serviciile stomatologice ne-a demonstrat cât de importantă este această ramură a MEDICINII în viaţa noastră, a tuturor. Desigur ca unii dintre noi (probabil majoritatea) au trecut cu bine din acest punct de vedere peste perioada de carantina, dar suficient de mulţi au resimţi lipsa serviciilor stomatologice în această perioada ca urmare a variatelor probleme cu care s-au confruntat.

Vă propun să găsim împreună posibile răspunsuri la două întrebări:

1. Ce am învăţat în această perioadă legat de relaţia noastră cu sănătatea dentară?

2. Ce vom face în continuare pentru sănătatea noastră dentară?

Ce am învățat în această perioadă?… Sau mai bine zis: Ce ar fi trebuit să învățăm în această perioadă?

1.1. Că sănătatea dentară este importantă atât pentru confortul vieţii noastre cotidiene cât și pentru sănătatea întregului organism. Chiar și cea mai mică problemă dentară se poate transformă într-un ”spin” care să ne strice ziua sau noaptea indiferent dacă vine cu durere sau nu.

1.2. Că regulile lui Murphy se aplică și în stomatologie: o problema dentară aparent minoră, a cărei rezolvare am amânat-o din variate motive de-a lungul timpului se va transforma într-o urgenţă exact atunci când nu avem acces la medicul nostru stomatolog: în weekend, de sărbătorile legale, când medicul nu este în localitate sau … mai nou, când cabinetul stomatologic este închis din motive de pandemie.

1.3. Că este mult mai bine să ai dantura pusă la punct decât să ai probleme pe care le amâni, iar atunci când ele devin URGENŢE să nu ai posibilitatea să beneficiezi de sprijin de specialitate.

1.4. Că viitorul nu este sigur din punct de vedere pandemic și nimeni nu ne poate garanta ca asemenea situaţii nu se vor mai repeta iar dacă ele vor reveni, măcar din punct de vedere stomatologic să fim puși la adăpost.

1.5. Că viaţa noastră personală și profesională decurge mult mai fericit, sănătos, eficient și productiv dacă avem o dantură sănătoasă și un ZÂMBET luminos.

Ce vom face în continuare?

Aici, desigur, că este decizia personală a fiecăruia dintre noi care este strâns legată de experienţa dentară din această perioadă.

2.1. Unii, cei care au ” suferit” desigur că, probabil, vor decide să nu mai amâne nici un moment rezolvarea situaţiei dentare.

2.2. Alţii care nu au ”trăit” experienţa ” suferinţei dentare” vor vrea să mai aștepte pentru a vedea în ce direcţie vor evolua lucrurile.

2.3. Cei care au avut de suferit financiar puternic în această perioadă vor avea nevoie de o perioadă de ”recuperare” din punct de vedere financiar. Eu îmi permit să vă ofer câteva sugestii care să vă ajute să eliminaţi dinţii din lista punctelor voastre ” vulnerabile”:

•Puneti sănătatea dentară pe un loc fruntaș pe lista voastră de priorităţi.

•Încercaţi să vedeţi lucrurile din perspectiva în care: sănătatea dentară nu este o CHELTUIALĂ ci este o INVESTIŢIE pe termen lung. Nu pot să nu-mi amintesc o vorbă înţeleaptă a unui pacient de-al meu; ”Domnule doctor pentru mine sănătatea este cea mai importantă, pentru că dacă sunt sănătos și voi putea lucra, voi avea și bani, dar dacă nu sunt sănătos nici banii nu vor veni” .

•O dantură sănătoasă și un zâmbet luminos ne vor ajuta să reușim în tot ceea vom face în fiecare zi.

PĂREREA MEA? ACUM ESTE CEL MAI BUN MOMENT SĂ INVESTEȘTI ÎN SĂNĂTATEA TA DENTARĂ. Probabil că până la sfârșitul anului nu vom mai călători atât de mult, posibil să alegem un concediu mai scurt și pe plan naţional și vom fi mult mai aproape de casă. Ce moment mai bun decât acesta vei găsi în viitorul mai îndepărtat ca să-ţi pui la ” adăpost” sănătatea dentară.

Dacă aţi afla că este nevoie de o SINGURĂ ȘEDINŢĂ pentru finalizarea unui tratament?

Fără durere;

Fără senzaţiile neplăcute ale amprentelor clasice ;

Fără lucrări provizorii care se sparg sau se descimentează ;

Fără timp pierdut cu numeroase ședinţe intermediare. … iar totul este posibil cu ajutorul stomatologiei digitale.

Declară această vară : VARA ZÂMBETULUI SĂNĂTOS ȘI FRUMOS! Iar noi vom fi alături de tine în acest proiect. Descoperă cum poţi avea un parcurs digital în obţinerea sănătăţii dentare de la prima consultaţie până la finalizarea tratamentului.

Articol scris de:

DR. OPREA BOGDAN

MEDIC PRIMAR STOMATOLOGIE GENERALA

DOCTOR IN STIINTE MEDICALE

TRAINER CEREC CERTIFICAT I.S.C.D.

Citeste

IMPLANTUL DENTAR – Ce este un implant dentar?

Implant dentar

Un implant dentar nu e „doar un implant”. Este modul de a recupera sănătatea, structura și estetica pierdută din diferite cauze. În final, vrei să ai un zâmbet frumos, să poți să mănânci normal și să nu ai probleme în timp.

Vrei dinții înapoi, vrei dantura completă. În realitate, nimeni nu vrea implanturi dentare, toată lumea vrea dinți.

Ca să obții dinți frumoși și sănătoși, trebuie să știi că implanturile dentare sunt o componentă a viitorilor dinți, adică, sunt rădăcina articifială care se fixează în os,  acolo unde s-au pierdut dinții. După o perioadă de integrare, în acest implant dentar se va înșuruba o componentă care ne ajută să fixăm viitorul dinte sau lucrare gândită dinainte, care reface zâmbetul și funcția pierdută.

Indiferent dacă ai pierdut unul sau mai mulți dinți, implantul dentar este cea mai bună soluție, este un tratament minimum invaziv, fără durere sau disconfort, cu vindecare rapidă, care redă aspectul estetic și funcționalitatea dintelui sau dinților pierduți în cel mai scurt timp.

Implantul dentar poate înlocui un singur dinte sau poate fi o bază pentru crearea unei punți sau a unei proteze dentare, putându-se astfel reconstrui zona unde s-au pierdut dinții.

Care este prețul unui implant dentar?

Când vorbim despre implant dentar – preț, corect este să vorbim despre valoarea lucrării care se realizează cu ajutorul implantelor dentare. Implantul dentar fiind doar o componentă a tratamentului stomatologic. Peste implant urmează lucrarea dentară pe care ne-o dorim și în plus este experiența și valoarea pe care o adaugă echipa medic-asistentă-tehnician în realizarea acestei restaurări dentare.

Implantele dentare sunt gândite să reziste în os intre 10-45 ani, poate și mai mult daca sunt îngrijite corespunzător. Posibil ca lucrarea de la suprafață să fie schimbată în funcție de nevoile fiecăruia dintre noi, dar de cele mai multe ori implantul dentar rămâne în os.

În consecință daca ne raportam la timpul îndelungat în care ne folosim de implantul dentar, zilnic 24 de ore pe timp de minim 10 ani, ne dăm seama că de fapt prețul pe care îl plătim este unul corect.

Estimativ prețul corect al unui implant dentar începe de la 400 euro și poate ajunge până la 1100 euro, în funcție de tipul de implant, de tipul de lucrare protetica care se pune peste implant și de tehnica operatorie. Despre acestea vom vorbi în următorul articol.

Beneficiile unui implant dentar

  • Îţi protejează dinţii sănătoși – este o soluţie protetică prin care se înlocuieşte dintele lipsă;
  • Preț avantajoas;
  • Confort – Mănânci, vorbeşti şi zâmbeşti cu încredere;
  • Garanţie de lungă durată.
Citeste

Radiografie dentara – Primul pas pentru un diagnostic corect

Radiologie dentara Corident

Radiografia dentara este necesara medicului dentist deoarece ofera detalii ce nu pot fi altfel obtinute, detalii pentru stabilirea unui diagnostic complet si corect și pentru un plan de tratament personalizat și potrivit pacientului.

Exista diferite tipuri de radiografii dentare. Datorita progresului medicinei stomatologice, claritatea radiografiilor este astazi excelenta iar expunerea la radiatii este foarte scazuta.

La Clinica noastra CORIDENT, folosim ORTHOPHOS SL 3D, unul din cele mai performante aparate de radiologie 3D. Este capabil să realizeze întreaga gamă de examinări, care sunt necesare pentru cel mai corect diagnostic și un plan de tratament optim.

Cu o vizualizare îmbunătățită a dinților, oaselor și a țesuturilor, medicul stomatologic va avea la dispoziție toate informațiile necesare pentru succesul tratamentului tău.

Multe afectiuni ale dintelui nu pot fi vazute decat pe radiografie, cum sunt cariile interdentare, infectiile de la nivelul radacinilor, fracturile dentare, resorbtia oaselor maxilare datorata afectarii parodotale. 

Astfel, o radiografie dentara este indicata, in mai multe situatii:

  1. In detectarea infectiilor sau a inflamatiilor dentare;
  2. In evaluarea starii parodontale a pacientului;
  3. Pentru descoperirea cariilor interdentare sau a celor aparute sub obturatii;
  4. In vederea identificarii unor fisuri sau a unor anomalii.;
  5. Identificarea dintilor in curs de eruptie sau a celor neerupti;
  6. Cu scopul vizualizarii morfologiei radiculare (a radacinilor unui dinte), inainte de o extractie sau de efectuarea unui tratament endodontic;
  7. In vederea identificarii traumatismelor endodontice;
  8. Pentru evaluarea si pregatira implanturilor dentare, a protezelor sau a aparatelor ortodontice.

Avantajele ORTHOPHOS SL3D

  • Creste capacitatea de diagnosticare
  • Creste calitatea comunicarii intre medic si pacient
  • Gama larga de indicatii
  • Securitate – Cea mai mica doza de radiatie
  • Sistem avansat de pozitionare a pacinetului
  • Integrarea cu celelalte tehnologii digitale
Citeste

Studiu de caz: accident de bicicleta

Close up of female mouth with retractor. Doctor flossing the teeth

Accidentele se întâmplă chiar și atunci când nu practicăm sporturi extreme.

Pacienta noastră folosea bicicleta într-un mod cât se poate de regulamentar, dar, ce să faci, un capac de canal lipsă și nesemnalizat a provocat o cădere violentă care pe lângă juliturile de rigoare de pe mâini și picioare a adus cu ea și fractura unui dinte ( în cazul nostru incisivul lateral superior stâng 2.2). – fig.1

Deoarece fractura nu era completă și cele două fragmente erau încă atașate între ele, am decis să încercăm recuperarea integrala a dintelui așa că am trecut la treabă. În ședința de urgență, am realizat tratamentul endodontic ( obturația radiculară), am aplicat un pivot din fibră de sticlă pentru solidarizarea celor două fragmente între ele și am solidarizat totul cu rășină compozită fluidă. Ceea ce părea un succes la prima vedere, s-a dovedit a nu fi de durată căci 4 luni  mai târziu cele două fragmente s-au separat complet între ele. Fig.2 și 3.

Ajungând la această situație am apelat la soluția clasică în care am folosit pivotul deja existent ca armare pentru reconstituirea părții coronare și prepararea pentru o coroană integral ceramică. Fig.4 și 5.

Tehnologia CEREC s-a dovedit, din nou, extrem de utilă pentru că ne-a permis să înregistrăm forma originală a dintelui care a fost apoi reprodusă cu exactitate în noua coroană de ceramică realizată. În felul acesta pacienta nu a simțit nici o diferența față de dintele natural iar confortul a fost maxim încă din momentul aplicării. Fig.6.

Coroana a fost frezată dintr-un bloc de ceramică în aproximativ 15 minute, apoi a fost probată, după care a fost finisată, machiată și glazurată. Fig.7

90 de minute de la începutul ședinței pacienta a plecat mulțumită cu o coroană integral ceramică perfect integrată estetic și funcțional.

Ce avem de reținut de aici?

Dinții care suferă traumatisme nu sunt obligatoriu pierduți ci pot fi recuperați.

Tehnologia CEREC permite rezolvarea unor situații de acest gen RAPID; PRECIS; CONFORTABIL.

Citeste

Top sfaturi pentru sedinte de succes

doctors with jaw x-ray on tablet pc at clinic

Ca si medici dentisti cu practica privata suntem nevoiti, in fiecare zi de activitate, sa mentinem un echilibru (destul de fragil uneori) intre indatoririle noastre de MEDICI fata de pacientii nostrii si sarcinile de MANAGERI fata de afacerea pe care o conducem.

Oricat de „nepotrivit” ar parea, prin prisma diplomei pe care am primit-o dupa cei 6 ani de facultate si a juramantului HIPOCRATIC pe care l-am depus la absolvire, trebuie sa privim in fata ADEVARUL: cabinetul/clinica dentara este intai o AFACERE si de abia dupa aceea un spatiu al medicinii dentare in care noi sa punem in practica toate cunostintele acumulate in timpul pregatirii noastre profesionale.

DA, am fost pregatiti sa fim MEDICI DENTISTI dar in acelasi timp, la finalizarea studiilor am fost trimisi sa profesam intr-un mediu eminamente privat care, vrem nu vrem se supune legilor economice ale oricarei afaceri.

Asa ca REALITATEA profesiei de medic dentist este aceea ca trebuie sa avem doua specializari una MEDICALA pe care facultatea ne-a dat-o si cealalta MANAGERIAL-ECONOMICA pentru care nu am primit nici o educatie in cei 6 ani de facultate.

Astept cu nerabdare sa vad care va fi prima facultate ( de stat sau privata) care va avea viziunea corecta asupra acestei profesii si va include in curricula universitara si aceste componente fara de care NU PUTEM PROFESA in conditii corecte, in care sa indeplinim ambele roluri cu ETICA si DEONTOLOGIE profesionala.

CABINETUL/CLINICA DENTARA este intai o AFACERE si ea trebuie sa fie condusa conform principiilor unei afaceri de succes pentru ca PACIENTII sa poata primi cele mai bune tratamente posibile.

AVEM NEVOIE DE BANI ca sa:
– infiintam un cabinet dentar;
– dotam un cabinet dentar;
– angajam si sa platim personal care sa asigure functionalitatea tuturor circuitelor unui cabinet dentar;
– mentinem „in viata” cabinetul dentar, luna de luna cand trebuie sa platim salarii, facturi de aprovizionare, taxe, autorizari, laboratorul de tehnica dentara, etc;
– dezvoltam un cabinet dentar prin achizitie de aparatura si materiale mai performante;
– crestem profesional noi si echipa noastra prin pregatirea profesionala continua;
– ne asiguram veniturile pentru viata noastra personala (familia).

Atunci cand toate acestea sunt intelese si puse in practica, pacientii vor putea beneficia de cele mai bune tratamente pe care noi le putem oferi deoarece cele doua obiective (BANI si TRATAMENTE PERFORMANTE) nu sunt antagoniste, nu se exclud unul pe altul ci, din contra se „hranesc” unul pe altul creeand ceea ce imi place sa denumesc „CICLUL FUNCTIONAL AL VIETII PROFESIONALE IN MEDICINA DENTARA” (vezi foto).

Privind lucrurile din aceasta perspectiva cred ca este cazul sa ne uitam la parametrii economici care permit analiza succesului financiar al unui cabinet dentar: PRODUCTIVITATEA si EFICIENTA.

Cresterea PRODUCTIVITATII in cabinetul dentar are ca obiective principale:
– obtinerea unor rezultate ( tratamente) similare sau chiar mai bune folosind metode rationale si stiintifice de organizare a lucrului.
– cresterea veniturilor prin exploatarea mai eficienta a TIMPULUI de lucru si a resurselor UMANE si MATERIALE.

Este descris in literatura de specialitate faptul ca 70% din cifra de afaceri a unui cabinet dentar este generata de munca ECHIPEI care sta alaturi de medicul practician.

CIFRA DE AFACERI este generata de numarul de acte terapeutice realizate multiplicat cu onorariul perceput pentru acestea.

Asa ca singurul mod in care putem analiza PRODUCTIVITATEA unui cabinet dentar este acela de a imparti cifra de afaceri realizata la numarul de ORE LUCRATE.

Si iata ca am ajuns sa identificam cele mai importante doua elemente de care trebuie sa tinem cont: ECHIPA si TIMPUL.

Un cabinet fara ECHIPA va fi la distanta de „ani lumina” de orice speranta de a indeplini criterii de performanta economica si medicala.

Un cabinet cu ECHIPA va trebui sa aiba un LEADER (medicul) care sa inteleaga si sa inveasteasca in instruirea membrilor ECHIPEI pentru a exploata impreuna cat mai productiv orele de lucru petrecute la cabinet.

Cele 5 elemente ale cresterii eficientei si profitabilitatii unui cabinet dentar sunt toate legate de existenta unei ECHIPE FUNCTIONALE capabile sa puna in practica:

1. lucrul la 4 maini.
2. gestionarea agendei.
3. protocoale clinice si organizatorice.
4. gruparea actelor terapeutice
5. organizarea instrumentarului.

Cresterile pe care implementarea fiecarui din elemente le aduce sunt: +150% , +90%, +300%, +50%, +20%.

VREI SA AFLI MAI MULTE?

Te astept la conferintele ” Management, Marketing si Medicina Dentara”!
Vino insotit de cat mai multi din membrii echipei tale si vei vedea efecte pozitive neasteptate in activitatea ta viitoare.
Participarea in ECHIPA la un training multiplica cantitatea si calitatea informatiilor care se intorc si genereaza beneficii pentru AFACEREA TA.

VA ASTEPT!

Click pe afis pentru mai multe detalii si programul complet.

Citeste

5 elemente ale cresterii eficientei unui cabinet dentar

Dentist makes surgery to woman, dental clinic

Call Now ButtonSuntem aici să te ajutăm